Concert de Advent la Institutul Cultural Român de la Viena sunetul
10 DECEMBRIE 2014 19:00

Concert de Advent la Institutul Cultural Român de la Viena

Locație:
  • Pictures
  • Video

Institutul Cultural Român de la Viena, în parteneriat cu Institutul Balassi – Collegium Hungaricum din Viena, organizează miercuri, 10 decembrie, un concert de muzică clasică susţinut de Ştefan Diaconu (flaut) şi Iulian Ochescu (pian). Concertul are loc la sediul institutului (Argentinierstrasse 39, 1040 Viena), începând cu ora 19.00.

Ştefan Diaconu şi Iulian Ochescu sunt doi dintre câştigătorii concursului organizat de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti în mai 2014 în cadrul celei de-a 10-a ediţii a Festivalului Muzicii Maghiare, o invitaţie adresată tinerilor interpreţi de muzică clasică din România. 

Program:

Sigismund Toduţă – Sonată pentru flaut şi pian, Nr. 1

Franz Doppler – Fantaisie Pastorale Hongroise, Op. 26 (flaut şi pian)

Mike Mower – Sonata Latino (flaut şi pian) 

Ştefan Diaconu a început studiul pianului la vârsta de 6 ani la Colegiul National de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi, iar la 10 ani a luat primele lecţii de flaut, concentrându-se apoi doar asupra acestui instrument. Din anul 2009 este student în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti în clasa profesorului Ion Bogdan Ştefănescu. În perioada octombrie 2011 – februarie 2012 a beneficiat de o bursă de studiu la Academia de Muzică „F. Chopin“ din Varşovia unde a studiat sub îndrumarea profesoarei Agata Igras-Sawicka. Ştefan Diaconu a concertat ca solist sau ca membru în ansambluri camerale sau simfonice şi colaborează în mod frecvent cu orchestre şi ansambluri din ţară şi din străinătate. Din februarie 2012 este colaborator permanent al Filarmonicii „George Enescu“ din Bucureşti. 

Iulian Ochescu, născut în anul 1993 într-o familie de muzicieni, a început studiul pianului la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu“ din Bucureşti, fiind în prezent student la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, în clasa profesoarei Dana Borşan. Iulian Ochescu a câştigat numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale, activitatea sa artistică incluzând apariţii la festivalul  „Aurora Chamber Music“ din Suedia (alături de violistul Alexander Zemtsov) şi la festivalul internaţional de muzică de cameră SoNoRo, precum şi recitaluri solo pe scene din România. Iulian Ochescu a realizat înregistrări la Radio România şi la Televiziunea Română, este membru al fundaţiei culturale „Remember Enescu“ şi bursier al proiectului „SoNoRo Interferenţe“ în cadrul căruia a cântat alături de violonista Corinne Chapelle şi violistul Răzvan Popovici.

 

Intrare liberă | Confirmarea participării la uawg@rkiwien.at 

 

Institutul Cultural Român de la Viena
Argentinierstr. 39, 1040
Tel./fax: +431 319 10 81; office@rkiwien.at
www.rkiwien.at
www.facebook.com/RKIWien.ICRViena