Conferința „1918-2018. Prin oglinzile științei“ dedicată Centenarului Marii Uniri litera
29 - 30 MAI 2018

Conferința „1918-2018. Prin oglinzile științei“ dedicată Centenarului Marii Uniri

Locație:
  • Pictures
  • Video

În perioada 29-30 mai va avea loc la Viena conferința ştiinţifică intitulată „1918-2018. Prin oglinzile științei“, dedicată Centenarului Marii Uniri. Colocviul îşi propune să analizeze importanța celor 100 de ani de istorie, domeniile avute în vedere fiind: istorie, psihosociologie, economie istorică, istoria mentalităților, juridic, lingvistică și literatură. În acest scop sunt invitaţi o serie de specialiști care vor surprinde din perspectiva domeniilor de expertiză cei doi ani care marchează Centenarul. Astfel se va realiza o analiză a statului contrastiv și comparativ al celor două perioade din jurul anilor 1918 și 2018.

Seria de prelegeri este iniţiată şi coordonată de dr. Petrea Lindenbauer și dr. Florin Oprescu.  Proiectul este organizat de Institutul de Romanistică al Universității din Viena, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena, Ambasada României în Austria, Institutul Limbii Române din București şi Societatea Austro-Română din Viena.

Invitați: dr. Bogdan Murgescu (Universitatea din București) – analiză istorico-economică; dr. Otilia Hedeșan (Universitatea de Vest din Timișoara) – analiză etnologică; dr. Constantin Bărbulescu (Universitatea „Babeș-Bolyai“, Cluj-Napoca) – analiză istorico-medicală; dr. Alin Gavreliuc (Universitatea de Vest din Timișoara) – analiză psihosociologică; dr. Raluca Bercea (Universitatea de Vest din Timișoara) – analiza juridică; dr. Jana Páleníková (Universitatea din Bratislava) – analiza literaturii comparate; dr. Petrea Lindenbauer (Universitatea din Viena) – analiză lingvistică; dr. Florin Oprescu (Universitatea din Viena) – analiza literaturii.

Intrarea la evenimente este liberă.

Programul conferinței

Marți, 29 mai

Institutul de Romanistică al Universităţii Viena

(Spitalgasse 2, Hof 8, 1090 Viena)

13:15-14:30, ROM 8:

dr. Bogdan Murgescu: Economia României 1918-2018

– elemente pentru un bilanț la Centenar

15:00-16:30, ROM 5:

dr. Constantin Bărbulescu: 100 de ani de serviciu sanitar rural

dr. Jana Páleníková: Despre relațiile culturale româno-slovace după anul 1920

Institutul Cultural Român de la Viena

(Argentinierstr. 39, 1040 Viena) 

18.30-20.30 Masă rotundă: „1918-2018. Drept. Psihosociologie. Literatură

Moderare: dr. Petrea Lindenbauer

Participanţi: dr. Raluca Bercea, dr. Alin Gavreliuc, dr. Florin Oprescu

Miercuri, 30 mai 2018

Institutul de Romanistică al Universităţii Viena

(Spitalgasse 2, Hof 8, 1090 Viena)

13.15-14.45, Rom 10: dr. Otilia Hedeșan: Folk/clorul. Cum l-am înțeles?

Cazul românesc al ultimului secol