„SILVESTRI – LIPATTI – JORA. Omagiu şi (re)descoperire“ Concert extraordinar la Konzerthaus din Viena sunetul
10 NOIEMBRIE 2017

„SILVESTRI – LIPATTI – JORA. Omagiu şi (re)descoperire“ Concert extraordinar la Konzerthaus din Viena

Locație:

Institutul Cultural Român de la Viena şi Societatea Internaţională „George Enescu“ din Viena, în parteneriat cu Societatea Austro-Română, organizează vineri, 10 noiembrie 2017, ora 19.30, la Konzerthaus (Schubert-Saal), concertul „SILVESTRI – LIPATTI – JORA. Omagiu şi (re)descoperire“. Programul va fi susţinut de Raluca Ştirbăţ (pian), Ileana Tonca (soprană) și Rudolf Leopold (violoncel).

Pentru acest concert nu mai sunt locuri disponibile. 

Evenimentul aduce în prim-plan Sonata pentru violoncel și pian op. 22 nr. 1 de Constantin Silvestri (inedită, compusă la Predeal, iulie 1941), precum şi Sonatina pentru mâna stângă op. 10 pentru pian de Dinu Lipatti (compusă la Fundățeanca, august 1941), lucrări dedicate lui Mihail Jora, maestrul de compoziție al celor doi. Ambele partituri au fost scrise special și cântate în primă audiție în concertul aniversar „Mihail Jora – 50 de ani“ care a avut loc pe 8 noiembrie 1941 la Sala Orfeu (fostă Jean Feder) din București.

După ce a mai fost interpretată doar o singură dată pe 27 februarie 1942, partitura Sonatei pentru violoncel (fagot) și pian op. 22 nr. 1 de Constantin Silvestri s-a pierdut, lucrarea figurând cu semne de întrebare sau fiind considerată necunoscută (chiar inexistentă) în toate monografiile și studiile dedicate compozitorului român. După exact 77 ani de la așternerea ei pe hârtie, Sonata op. 22 nr. 1 va fi prezentată în primă audiție publicului vienez pe cea mai importantă scenă de concert din Austria. Descoperirea partiturii într-o colecție privată din Viena, în urma unor cercetări îndelungi realizate de pianista Raluca Știrbăț, preşedintele Societăţii Internaționale George Enescu din Viena, reprezintă o revelație atât pentru muzicienii instrumentiști, cât și pentru compozitori sau muzicologi, fiind cu atât mai valoroasă cu cât lista compozițiilor lui Silvestri nu este foarte lungă – multe lucrări fie s-au pierdut, fie au fost distruse de compozitor însuși, binecunoscut pentru perfecționismul și spiritul său autocritic.

În program figurează și cele Patru cântece op. 20 de Mihail Jora (pe versuri de Ion Pillat, care au răsunat, de asemenea, în seara concertului aniversar din 8 noiembrie 1941), precum și Lieduri op. 1 pe versuri de Heinrich Heine, compuse de Silvestri la vârsta de 15 ani (în 1928).

Program: 

Alban Berg (1885-1935) – Sonata pentru pian op. 1 (1910)

Constantin Silvestri (1913-1969) – Lieduri din ciclul op. 1 pe versuri de Heine (1928)

Constantin Silvestri – Sonata pentru violoncel și pian op. 22 nr. 1 (1941, primă audiție după redescoperirea partiturii)

Constantin Silvestri – Pièce de concert pour piano op. 25 nr. 3 (1944)

Constantin Silvestri – Baccanale pentru pian solo (1933)

***

Dinu Lipatti (1917-1950) – Sonatina pentru mâna stângă op. 10 (1941)

Mihail Jora (1891-1971) – Patru cântece op. 20 pe versuri de Ion Pillat (1941)

Dmitri Șostakovici (1906-1975) – Sonata pentru violoncel și pian op. 40 (1934)

 

 

Raluca Ştirbăţ s-a născut la Iaşi şi după un an de studiu la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi a fost admisă prima, cu punctaj maxim, la Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena (clasa prof. Jürg von Vintschger), unde și-a încheiat studiile cu titlul Magister Artium. După debutul la zece ani cu Filarmonica „Moldova“ din Iaşi, sub bagheta lui Ion Baciu, au urmat recitaluri şi concerte cu majoritatea orchestrelor simfonice din ţară, aflate sub baghete de renume (Cristian Mandeal, Emanuel Elenescu, Emil Simon, Ludovic Bacs, Paul Popescu, Gheorghe Costin ș.a). A concertat în întreaga Europă, Marea Britanie, SUA, Canada, dar și Singapore, Iran, Cipru, Turcia, Tunisia, Maroc. Este câștigătoarea a numeroase premii internaţionale, iar imprimarile ei sunt difuzate la posturi de radio din Austria, Germania, România, SUA, Elveţia ş.a. A efectuat înregistrări pentru case de discuri din Austria, Germania, SUA, Elveția, Ungaria (printre care Integrala creației pentru pian solo de George Enescu, Hänssler Classic, 2015, album desemnat Discul anului 2015 de Radio România Muzical și premiat cu distincția In memoriam Iosif Sava de Radio România Cultural în 2016).

            În 2011, Raluca Știrbăț a înfiinţat la Viena Societatea Internaţională „George Enescu“, pianista activând şi în domeniul muzicologic (teza de doctorat Creaţia pentru pian a lui George Enescu, traducerea în limba germană a volumului Capodopere enesciene de Pascal Bentoiu, Frank & Timme, 2015, precum și îngrijirea partiturilor Creația pentru pian de George Enescu, vol. 1, Editura Grafoart, București, 2016).

            Raluca Știrbăț este inițiatoarea campaniei internaționale de salvare și revitalizare a casei Enescu din Mihăileni (jud. Botoșani), pentru meritele artistice excepționale și angajamentul social, Ministerul de Interne al Austriei acordându-i titlul de Mesager al integrării (2013), iar Fundația Pro Patrimonio statutul de Membru de onoare (2014).

 

Membră a ansamblului Operei de Stat din Viena încă din 1999, unde a interpretat peste 50 de roluri, Ileana Tonca este astăzi una dintre cele mai dorite și așteptate apariții vieneze, dar și o apreciată solistă pe scena de concert. Experiența bogată și repertoriul divers au adus-o pe Ileana Tonca pe scene de renume, precum: Opera de Stat Bavareză din München, Opera de Stat Unter den Linden din Berlin, festivalurile Wiener Festwochen, Mozartfestival din Reinsberg sau cel din Ravenna (unde e evoluat sub bagheta lui Ricardo Mutti).

Ileana Tonca s-a născut la Braşov şi a studiat la Universitatea de Muzică din Bucureşti, sub îndrumarea profesoarei Georgeta Stoleriu, după încheierea studiilor devenind solistă a Operei Naţionale din Bucureşti. A câştigat premii la numeroase concursuri, dintre care amintim premiul special al Accademia d'Arte Lirica ed Corale Città di Osimo (Italia, 1994), premiul de debut la Concursul Internaţional Francesco Vinas (Barcelona, 1995), premiul special pentru cea mai bună tehnică vocală la concursul Magda Ianculescu (Bucureşti, 1997) şi premiul întâi la a patra ediţie a concursului internaţional Jeunesses Musicales (Bucureşti). A primit Medalia Eberhard Waechter a Operei de Stat din Viena (2000) şi distincția Frauenkunstpreis din partea Ministerului Educaţiei, Ştiinţei şi Artei din Austria (2004). Ileana Tonca este membru fondator al Societății Internaționale „George Enescu“ din Viena.

 

Rudolf Leopold s-a născut în 1954 la Viena şi a studiat violoncelul la Universität für Musik din Viena sub îndrumarea profesorilor Richard Krotschak şi Tobias Kühne. A fost membru al celebrului Wiener Streichsextett şi a susţinut concerte în Europa, SUA şi Japonia, fiind invitat la festivalul Salzburger Festspiele şi Edinburgh Festival. Rudolf Leopold a obţinut o serie de premii pentru înregistrările realizate în colaborare cu casele de producţie EMI şi Pan Classics. Ca solist, are în repertoriu compoziţii de George Enescu, Matthias Georg Monn şi Ernst von Dohnányi. A predat muzică de cameră la Universität für Musik din Viena între 1983 şi 1990, iar din 1990 este profesor de violoncel la Universität für Musik din Graz.

Intrarea la eveniment este liberă în limita locurilor disponibile. Vă rugăm să confirmaţi participarea până în data de 31 octombrie 2017 pe adresa de mail uawg@rkiwien.at, cu menționarea numărului de locuri solicitat.