Lansarea Ghidului Cultural pentru Europa Centrală 2015 discursul
18 IUNIE 2015 18:30

Lansarea Ghidului Cultural pentru Europa Centrală 2015

Locație:
  • Pictures
  • Video

Joi, 18 iunie, de la ora 18.30, în Tanzquartier Wien (TQW/Studios, Museumsplatz 1, 1070 Viena), are loc evenimentul de lansare a celei de-a 20-a ediţii a Ghidului Cultural pentru Europa Centrală 2015. Evenimentul este organizat de Institutul pentru Spaţiul Dunărean şi Europa Centrală, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena, Institutului Balassi – Collegium Hungaricum, Institutului Cultural Bulgar – „Haus Wittgenstein“, Institutului Polonez, Institutului Sloven SKICA, Centrului Ceh şi Institutului Slovac. 

Evenimentul va debuta cu un discurs susţinut de Susan Milford, directoare a IDM, şi de Walter Heun, director artistc în cadrul Tanzquartier Wien, iar dr. Márton Mehes, manager cultural, va realiza prezentarea ghidului. În încheiere, Walter Heun va susţine o prelegere despre activitatea Tanzquartier Wien şi rolul acestei instituţii în promovarea cooperării internaţionale. Prezentarea ghidului va fi urmată de un performance susţinut de dansatoarele Leja Jurišić şi Teja Reba din Slovenia. 

Ghidul Cultural pentru Europa Centrală 2015 are ca temă principală dansul şi modalităţile de promovare a dansatorilor şi trupelor de dans în Europa Centrală. Ghidul cuprinde articole despre activitatea Centrului Naţional al Dansului din Bucureşti şi despre Tangaj Dance Company din România, precum şi informaţii despre principalele festivaluri de dans din România: Explore Dance Festival (Bucureşti) şi Bucharest Dance Festival şi despre Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. 

Intrarea la eveniment este liberă. 

Vă rugăm să confirmaţi prezenţa la eveniment până la data de 16 iunie la adresa idm@idm.at. 

Persoana de contact pentru informaţii suplimentare: 

Mag. Ales Winkler, MA

(+43 1) 319 72 58 – 17

Institutul pentru Spaţiul Dunărean şi Europa Centrală

Hahngasse 6/24, 1090 Viena

www.idm.at

 

Institutul Cultural Român de la Viena
Argentinierstr. 39, 1040
Tel./fax: +431 319 10 81;
office@rkiwien.at
www.rkiwien.at
www.facebook.com/RKIWien.ICRViena