Colegiul de vară Austro-Român 2018 discursul
26 - 8 AUG - SEP 2018

Colegiul de vară Austro-Român 2018

Locație:
  • Pictures
  • Video

Universitatea din Viena, Universitatea de Vest din Timişoara şi Ministerul Federal al Educației, Științei și Cercetării din Austria (BMBWF) organizează în perioada 26 august - 8 septembrie 2018 o şcoală de vară în localitatea Payerbach-Reichenau din Austria.

Colegiul de vară Austro-Român se adresează studenților activi/înregistrați în universitățile românești (cu cel puțin 5 ECTS în ultimul semestru sau cu activitate de cercetare în universitățile românești) care sunt interesați de studiul limbii germane sau de competențele în cultura germană, precum şi studenţilor din universităţile germane interesaţi de aprofundarea cunoştinţelor de limbă, cultură şi civilizaţie românească.

În cadrul şcolii de vară sunt incluse următoarele activităţi: 40 de ore de curs (română sau germană), cursurile intensive de limbă fiind împărțite în patru categorii; ateliere de conversaţie de tip tandem între studenţii români şi austrieci; prelegeri / seminarii de istorie, geografie și cultură, teatru, muzică; seri de film şi excursii.

Studenții austrieci și români vor beneficia de o bursă din partea Ministerului Federal al Educației, Științei și Cercetării din Austria (BMBWF), care va acoperi cursurile de limbă, activitățile din program, cazarea, masa și transportul.

Colegiul de vară Austro-Român 2018 este organizat în cadrul Institutului de Romanistică al Universității din Viena. Acest program presupune un ciclu de doi ani, cu desfășurare în Austria și în România. Studenții care participă în Austria pot participa în anul următor la același program, în România. În timpul cursului de două săptămâni, cei zece studenți austrieci și cei zece studenți români vor avea posibilitatea de a cunoaște și de a înțelege mai bine limba, cultura și civilizația celeilalte țări.

Toți cursanții vor primi la finalul cursurilor un Certificat de participare.

Iniţiatori şi coordonatori ai şcolii de vară: dr. doc.  Margit Thir, prof. univ. dr. Michael Metzeltin – Universitatea Viena, dr. doc. Florin Oprescu - Universitatea de Vest din Timişoara