„Fixeur“ @ Festivalul Filmului Francofon de la Viena ochiul
25 APRILIE 2017 18:30

„Fixeur“ @ Festivalul Filmului Francofon de la Viena

Locație:

Producţia „Fixeur“, cel mai nou lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, este inclusă în programul oficial al Festivalului Filmului Francofon de la Viena, proiecţia fiind programată la cinematograful VOTIV KINO în data de 25 aprilie, de la ora 18.30. Filmul a avut premiera mondială în toamna anului 2016 în cadrul Toronto International Film Festival şi a câștigat în decembrie 2016 premiul pentru cel mai bun actor, acordat lui Tudor Istodor și o Mențiune Specială a Juriului în cadrul „Les Arcs European Film Festival“. 

Fixeur“ spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din București al Agenței France Presse, aspirant la un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franța îi dă acestuia ocazia să își demonstreze competențele. Totuși, pe măsură ce se apropie de scopul său, Radu înțelege că înverșunarea cu care alege să facă această meserie este îndoielnică. 

Din distribuție fac parte actorii Tudor Aaron Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Diana Spătărescu, Andreea Vasile, Adrian Titieni, Cristian Ilinca. Imaginea a fost semnată de Adrian Silișteanu, montajul de Mircea Olteanu, iar de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu. Scenografia a fost realizată de Gina Călin, costumele de Adina Bucur, iar producători sunt Anamaria Antoci și Adrian Silișteanu, coproducător fiind Jean des Forêts (Petit Film, FR). 

Fixeur“ este realizat de 4 Proof Film (România) în coproducție cu Petit Film (Franța), în asociere cu Domestic Film, DaKINO Production și Movie Production Entertainment. 

Cea de a 19-a ediţie a Festivalului Filmului Francofon de la Viena se desfăşoară la cinematograful VOTIV KINO din Viena şi reuneşte pe durata a nouă zile (19-27 aprilie 2017) o selecţie a celor mai noi producţii de lungmetraj şi scurtmetraj, documentare şi filme de animaţie din Belgia, Canada, Elveţia, Franţa, Luxemburg şi România. Institutul Cultural Român de la Viena este partener al ediţiei 2017 a Festivalului Filmului Francofon de la Viena.

Detalii despre festival, acces şi programul proiecţiilor de filme pot fi găsite pe pagina oficială: www.fffwien.at şi pe pagina de Facebook.