Filme românești prezentate la festivalul internațional de film VIENNALE 2021 forma
21 - 31 OCTOMBRIE 2021

Filme românești prezentate la festivalul internațional de film VIENNALE 2021

Locație:

Ediţia 2021 a festivalului internaţional de film VIENNALE va avea loc în perioada 21-31 octombrie şi va cuprinde proiecţii de filme de lungmetraj, documentare, filme de scurtmetraj, precum şi filme experimentale.

În cadrul festivalului vor fi prezentate, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena, următoarele filme românești:

ÎNTREGALDE

(R: Radu Muntean, limba română 2021, 104 min.)

28.10.2021, ora18:45, la cinematograful Urania, cu participarea regizorului.

29.10.2021, ora 15:45, la cinematograful Urania, cu participarea regizorului.

CRAI NOU

(R: Alina Grigore, limba română 2021, 85 min.)

27.10.2021, ora 21:15, la cinematograful Urania  cu participarea regizoarei și a actorului Robi Urs.

29.10.2021, ora 13:30, la cinematograful Urania cu participarea regizoarei și a actorului Robi Urs. 

CELE DOUĂ EXECUȚII ALE MAREȘALULUI

 (R: Radu Jude, limba română 2018, 10 min.)

Acest film este prezentat în programul de scurtmetraje: II. FLEISCH UND BISSEN.

28.10.2021, ora 18:30 la cinematograful Filmmuseum.

3.11.2021, ora 18:30, la cinematograful Filmmuseum.     

VIENNALE reprezintă cel mai important festival de film din Austria, vizitat anual de aproximativ 100.000 de spectatori. Festivalul prezintă aproximativ 300 de filme de lungmetraj, documentare, filme de scurtmetraj, precum şi filme experimentale. Fiecare ediţie cuprinde o retrospectivă istorică asupra cinematografiei, realizată în colaborare cu Muzeul de Film din Austria, programe speciale, interviuri, discuţii cu publicul şi tributuri dedicate personalităţilor şi instituţiilor din lumea filmului.

„Întregalde” este ultimul film al lui Radu Muntean. Scenariul este scris de către Răzvan Rădulescu, Alexandru Baciu și Radu Muntean. Din distribuție fac parte: Maria Popistașu, Ilona Brezoianu, Alex Bogdan, Cuzin Toma. Filmul a fost prezentat în luna iunie în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes, iar premiera națională a avut loc în luna iulie în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania. De asemenea, filmul a fost selecţionat şi pentru ediţia din acest an a Festivalului Internațional de Film de la Toronto, pentru luna septembrie. Este un film care se contruiește în jurul problematicii generozității și a supraviețuirii.

RADU MUNTEAN, regizor și scenarist, a absolvit în 1994 Academia de Teatru și Film din București, secția Regie-Film. A debutat cu filme documentare, realizate încă din perioada studenției. În 1994 a regizat documentarul „Lindenfeld” și a obținut premiul al 2-lea la Festivalul de Film de la Sibiu, premiul special al juriului și premiul special al Fundației Soros la Festivalul de Film Dakino, premiul UCIN. A debutat în același an cu un film artistic, pelicula „Ea”, pentru care a primit premiul special la Festivalul de Film Up and Coming de la Hanovra, Germania. Următorul film, „Tragica poveste de dragoste a celor doi” (1996), a câștigat premiul special la Festivalul de Film de la Hanovra, iar documentarul „Viata e în altă parte” (1996) a obținut premiul special la Festivalul Video Art de la Locarno, Elveția. În 2002 a regizat și a scris scenariul primului său lung metraj, „Furia”, răsplătit cu premiul UCIN pentru cel mai bun debut. A urmat „Hârtia va fi albastră” în anul 2006, ce a primit premiul pentru Cel mai bun film la Festivalul International Eurasia din Antalya, mențiunea specială a juriului la Sarajevo și premiul special al juriului la Festivalul Filmului Francofon de la Namur, Belgia. A fost prezent în cadrul  Festivalul Internațional de Film de la Cannes cu următoarele pelicule: „Boogie”, film realizat în anul 2008, lung metrajul „Marți după Crăciun”, pentru care a scris scenariul în colaborare cu Răzvan Rădulescu și Alexandru Baciu, și filmul din 2015,  „Un etaj mai jos”, prezentat în cadrul secțiunii Un Certain Regard. A mai fost prezent în cadrul festivalului Viennale cu pelicula „Alice T” în 2018.

„Crai Nou” este filmul de debut al regizoarei Alina Grigore, care a primit premiul Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian din Spania. Lungmetrajul spune o poveste psihologică, a tinerei Irina care, în încercarea de a scăpa din mediul disfuncțional de acasă și de a pleca la studii la București, se transformă din victimă în agresor. Regizoarea Alina Grigore e cunoscută pentru felul neconvențional de a spune o poveste prin intermediul imaginii.

ALINA GRIGORE este absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din 2007. A jucat în în „Aurora”, filmul lui Cristi Puiu și în filmul  lui Adrian Sitaru, „Din dragoste, cu cele mai bune intenții”. În 2011 înființează școala de actorie InLight la București și împreună cu elevii școlii și cu Adrian Sitaru realizează filmul „Ilegitim”.

„Cele două execuții ale Mareșalului” (2018)  este un film de scurtmetraj de Radu Jude care oferă două puncte de vedere diferite despre execuția generalului Ion Antonescu, liderul României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Regizorul montează în paralel filmarea de arhivă a execuției lui Ion Antonescu și secvența ficțională din „Oglinda”, filmul regizat de Sergiu Nicolaescu după căderea comunismului și dedicat mareșalului.

RADU JUDE, regizor, scenarist și producător de film, a absolvit în 2003 Universitatea Media, secția Regie Film. A lucrat ca asistent de regie pentru filme de lungmetraj precum „Amen” (regia  Costa Gavras) sau „Moartea domnului Lăzărescu” (regia Cristi Puiu). A regizat „Lampa cu căciulă” (2006), cel mai premiat scurtmetraj românesc al tuturor timpurilor, câștigător al marilor premii la Sundace, San Francisco, Los Angeles, Grimstad, Hamburg, Bilbao, Huesca, Trieste, Montpellier, Cottbus, Aspen, Indielisboa, Bruxelles, Mediawave, Cracow, Almeria, Valencia, Uppsala și selecționat, printre altele, la Toronto, Telluride, New Directors/NewFilms, Tampere, Rotterdam, Huesca, Oberhausen (unde a obținut Marele Premiu).

Filmografie: „În familie” (2002), „O zi lungă” (2004), „Lampa cu căciulă”, „Alexandra” (2006), „Dimineața” (2007), „Cea mai fericită fată din lume” (2009), „Stanka se duce acasă” (2010), „Film pentru prieteni”, „Tatăl meu cel obosit” (2011), „Toată lumea din familia noastră” (2012), „O umbră de nor” (2013), „Trece și prin perete”, „Scurt/4 : Istorii de inimă neagră” (2014), „Inimi cicatrizate”, „Costică Acsinte” (2016), „Țara moartă” (2017), ”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), „Tipografic majuscul”, „Ieșirea trenurilor din gară” (2020). A fost nominalizat și premiat în diverse festivaluri de film : Sundance, Gopo, TIFF. Pentru filmul „Aferim” (2015) a fost premiat la Festivalul de Film de la Berlin cu Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor, iar în 2021 obține Ursul de Aur pentru cel mai bun film la același festival cu filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”.

Regulile Covid 19 la Viennale

La proiecțiile filmelor și celelalte evenimente ale festivalului se intră respectând regulile 2G sau 2,5G. Astfel, la cinematograful Gartenbaukino (peste 500 de locuri) se aplică regula 2 G (certificat de vaccinare sau de însănătoșire) iar la celelalte cinematografe (sub 500 de locuri) se aplică regula 2,5G (vaccinat, însănătoșit sau test PCR). De asemenea, se va purta masca în toate incintele cinematografelor.

Detalii despre festival şi programul complet al proiecţiilor de filme pot fi găsite pe pagina Viennale: https://www.viennale.at/de

Foto Radu Muntean © Viennale / Robert Newald