Expoziţia KAMA la Galeria ICR Viena ochiul
7 - 1 IAN - FEB 2019

Expoziţia KAMA la Galeria ICR Viena

Locație:

Galeria ICR Viena prezintă în perioada 7 ianuarie ‒ 1 februarie expoziţia KAMA semnată de Karmen Laszlo, studentă a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, clasa prof. Petru Lucaci.

KAMA - înseamnă „dorință, pasiune, plăcere“. Termenul se referă la orice plăcere senzorială, atracție emoțională și plăcere estetică, cum ar fi artele, dansul, muzica, pictura, sculptura și natura. Proiectul vorbeşte într-un mod personal şi inedit despre mecanica şi dinamica lumii, despre societatea în care trăim şi degradarea care se produce asupra ei.

„Mecanisme“ este ideea principală în jurul căreia se dezvoltă tema lucrărilor semnate de Karmen Laszlo. Prin simplitatea lor, obiectele redate (zăvoare, clanţe, uşi), pot fi asemănate cu bucăţi dintr-un joc de puzzle care pot închide sau deschide orizonturi diverse, transmiţând un mesaj de speranţă.