FASHION FOR EUROPE ochiul
18 MAI 2015 20:00

FASHION FOR EUROPE

Locație:
  • Pictures
  • Video

 

Cu ocazia ediţiei 2015 a concursului Eurovision, în data de 18 mai, începând cu ora 20.00, are loc în piaţa primăriei din Viena, evenimentul oficial de deschidere a „Eurovision Village“, Cartierul General Eurovision. Intitulat FASHION FOR EUROPE, evenimentul dedicat modei reuneşte designeri şi branduri din 14 ţări participante la concurs sub motto-ul „Building Bridges with Fashion“. Vor fi prezente atât mărci consacrate: Calzedonia (Italia), Galia Lahav (Israel), Lena Hoschek (Austria) sau Michalsky (Germania), cât şi designeri independenți: Adelina Ivan (România) sau Michael Hekmat (Polonia).

România este reprezentată de Adelina Ivan al cărei brand a fost lansat în anul 2008. Creaţiile sale se evidențiază prin construcţii geometrice, transpuse în tăieturi curate, materiale naturale şi armonie în alb şi negru. Brandul Adelina Ivan spune o poveste despre matematică și poezie, propunând colecţii conceptuale definite prin simplitate şi naturaleţe. Participarea designerului român la evenimentul de modă de la Viena este susţinută de Institutul Cultural Român de la Viena. Mai multe informaţii despre brand-ul Adelinei Ivan găsiţi pe www.adelinaivan.com

FASHION FOR EUROPE este un eveniment organizat de agenţia austriacă FLASHED Events, cu sprijnul institutelor şi ambasadelor membre EUNIC Austria. Intrarea este liberă. Mai multe informaţii despre eveniment şi lista completă a participanţilor găsiţi pe www.fashionforeurope.com.