Filmul documentar „Pașaport de Germania“ / „Trading Germans“ la ICR Viena ochiul
16 DECEMBRIE 2016 18:00

Filmul documentar „Pașaport de Germania“ / „Trading Germans“ la ICR Viena

Locație:

Institutul Cultural Român de la Viena şi Ambasada României la Viena prezintă în data de 16 decembrie, de la ora 18.00, documentarul Pașaport de Germania / Trading Germans(2014, regia Răzvan Georgescu). Proiecţia este organizată la sediul ICR Viena (Argentinierstrasse 39) în contextul Zilei Minorităților Naționale. Seria de trei filme prezentate în  perioada 16-21 decembrie, cuprinde şi producţiile Aliyah DaDa (2015, regia Oana Giurgiu) pe 20 decembrie şi documentarul Dui Rroma (Austria, 2014, regia Iovanca Gaspar) pe 21 decembrie.

Filmul Pașaport de Germania spune povestea celui mai amplu negoț de oameni din Europa secolului XX: vânzarea organizată, sistematică a întregii populații germane din România către Republica Federală Germania. Documentarul se axează pe istoriile personale ale celor direct afectați de acest transfer.

În timpul prezenței lor continue de 850 de ani înTransilvania și de peste 200 de ani în Banat, germanii au înfruntat vitregiile naturii, valurile de mongoli și epidemiile, s-au opus tentativelor de asimilare ale maghiarilor și românilor, au îndurat deportările în Bărăgan și în Uniunea Sovietică. În ciuda greutăților, au prins rădăcini aici și s-au bucurat de o poziție socială confortabilă. Până când s-a pus la cale negoțul și germanii au dispărut – practic, peste noapte – din România…

Cu ce fel de probleme se confruntă astăzi un om care a fost „vândut“ astfel ? Care sunt consecințele personale, morale – dar și sociale  – ale acestui transfer de populație la mai bine de 25 de ani de la desăvârșirea lui?  Care este prețul libertății? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care vă invită să reflectați Pașaport de Germania. Trailerul filmului aici: https://vimeo.com/109615066   

 

Produs de Hi Film Productions (România), Februar Film (Germania) și Răzvan Georgescu

Coprodus de: HBO România, MDR, RBB, cu sprijinul: Programului Media al UE, Hessische Filmfoerderung, SRTv și Robert Bosch Stiftung

Producători executivi: Ada și Alexandru Solomon, Florian Hartung

Cameră: Alexandru Solomon, Sami Karim, Marius Beșu

Montaj: Wolfgang Lehmann, Cătălin Cristuțiu

Muzică: Remus Georgescu, Anatol Ștefăneț/Trigon

Ziua Minorităţilor Naţionale din România este sărbătorită începând din anul 1998 de minoritățile etnice din România: albanezi, armeni, bulgari, cehi, croați, evrei, germani, greci, italieni, lipoveni, macedoneni, maghiari, polonezi, romi, ruși, sârbi, slovaci, tătari, turci, şi ucraineni.

Pe data de 18 decembrie 1992, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice – ca document internaţional care defineşte, la nivel ONU, Drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor în general, astfel încât multe state i-au recunoscut importanţa prin promovarea zilei de 18 decembrie ca zi a minorităţilor naţionale.