Morfologia puterii forma
20 MAI 2019 18:00

Morfologia puterii

Locație:
  • Pictures
  • Video

Dezbatere asupra cărții

Florin OPRESCU, „Power and Literature. Strategies of Subversiveness in the Romanian Novel”, De Gruyter, 2018 și „Romanul românesc și morfologia puterii”, Institutul European, 2018.

și

Vernisaj de expoziție fotografică

Mădălin MĂRIENUȚ

Evenimentul pornește de la o întrebare interdisciplinară: există un punct de întâlnire al textului și imaginii atunci când ele construiesc și deconstruiesc o realitate comună? Pentru a găsi răspunsul la această întrebare, vom organiza un dublu moment: o prezentare de carte (Florin Oprescu, „Power and Literature. Strategies of Subversiveness in the Romanian Novel”, De Gruyter, 2018 și „Romanul românesc și morfologia puterii, Institutul European”, 2018) și o expoziție de fotografie realizată de Mădălin Mărienuț, pornind de la tema Puterii. Dezbaterea din cadrul prezentării de carte va fi moderată de Dr. Petrea Lindenbauer și se va centra pe formele puterii și pe modul în care sunt acestea reprezentate în arte.

Bionote referenți

Florin OPRESCU

Gastlektor/ Profesor invitat la Institutul de Romanistică al Universității din Viena unde predă cursuri de literatură română, cultură și civilizație sau de știința media. În această universitate a obținut în decembrie 2017 titlul de „doctor abilitat” pe domeniul „Literaturi romanice”, cu o teză despre „Literatură și putere”. A urmat studii de licență, masterat și doctorat în literatură la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă cursuri de literatură română. În anul 2010 a beneficiat de stagii de cercetare și de perfecționare la Universitatea Paris IV, Sorbona și la Universitatea din Viena, iar între 2010 și 2012 a avut o bursă de cercetare post-doctorală cu tema „Literatură și canon”. Activitatea de cercetare cuprinde volume de exegeză („Model şi cataliză în lirica românească modernă”, 2007; „(In)actualitatea lui Eminescu. Izomorfismele canonului literar”, 2010; „Power and Literature. Strategies of Subversiveness in the Romanian Novel”, 2018 și „Romanul românesc și morfologia puterii”, 2018) și volume coeditate („Identități și alterități socio-istorice în Uniunea Europeană”, 2017 și „The Culture of (Im)pudicity. A Romanian Case Study”, 2018) dar și articole științifice publicate în reviste și volume colective din România, Franța, Germania, Italia etc. De asemenea, de-a lungul timpului, Florin OPRESCU a participat la conferințe internaționale la Timișoara, Cluj-Napoca, Berlin, Viena, Paris, Nîmes, Arras, Atena, Dublin, Helsinki, Leipzig etc.

Mădălin MĂRIENUȚ

Fotograf și lector dr. la Facultatea de Arte și Design Timișoara, unde predă cursuri de fotografie. Începând cu anul 2007 a expus lucrări în peste 20 de expoziții  colective  naționale (Arad, Oradea, Timișoara, Craiova, București) și internaționale (Serbia, Ucraina, Ungaria, Germania, Marea Britanie, Grecia, Turcia). În 2012 are loc prima expoziție personală TAG ME, la Arad, urmată de INDIgenous in 2013 la Timișoara (Calpe Gallery) și București (Muzeul Țăranului Român), în anul 2015 la galeria CityZenit Arad expoziția Fotografia-document nostalgic iar în 2017 la Atena, galeria Void, Surveillance Society urmată în 2018 de expoziția Athens în aceeași galerie. În perioada 2013-2016 a urmat studiile doctorale la FADTm obținând titlul de Doctor în Arte Vizuale în anul 2017 cu lucrarea „Intimitatea ca spectacol în artele vizuale”.