Lunga noapte a literaturii litera
13 OCTOMBRIE 2023

Lunga noapte a literaturii

Locație:

Institutul Cultural Român de la Viena în parteneriat cu Ambasada Republicii Federale Germania la Viena prezintă vineri, 13 octombrie, la ora 20:00 la sediul său, lectura scriitoarelor Ioana Ieronim și Dagmar Dusil  din volumul bilingv „Beleuchtete Busse in denen keiner saß / Şi trec autobuze goale”. Lectura face parte din evenimentul Lunga Noapte a Literaturii, organizat de cluster-ul EUNIC Austria.

Volumul bilingv „Beleuchtete Busse in denen keiner saß / Şi trec autobuze goale”, semnat de Dagmar Dusil și Ioana Ieronim a apăut în plină pandemie la Editura Pop. Versiunea în limba română a poemelor de Dagmar Dusil a fost realizată de Ioana Ieronim, ale cărei poeme din limba română au fost traduse ȋn limba germană de Dagmar Dusil. Postfața a fost semnată de E.S. domnul Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria, iar ilustrațiile de Gerhild Wächter.

Născută la Râșnov, județul Brașov, Ioana Ieronim este bilingvă în copilărie (prin adoptarea germanei alături de limba maternă, româna). A urmat Școala Germană din Râșnovul natal, “Liceul Central”, apoi Liceul “Ion Neculce” din București. Studii de anglistică la Universitatea din București. Redactor pentru enciclopedii străine (1975-1990) și jurnalist cultural (Secolul 20, Revista 22, colaborări la multe alte reviste și ziare); a fost atașat cultural al României la Washington DC (1992-1996), apoi director de program Fulbright în România. Actualmente scriitor free-lance la București, membră a Uniunii scriitorilor și a Centrului PEN din România. Ea este autoarea mai multor volume de lirice și două volume de poezie narativă: Triumful Paparudei (poezie narativă), cu ediții multiple, inclusiv în engleză și germană și o versiune bilingvă română/engleză și Eglogă, publicată în mai multe ediții, cea mai recentă în 2020 în limba engleză, sub titlul: Lavinia & Her Daughters. A Carpathian Elegy.

Dagmar Dusil, scriitoare germană, editoare şi traducătoare, s-a născut la Sibiu şi s-a stabilit de mulţi ani în ţara de demult originară, Germania. A publicat poezie, eseu şi cronică muzicală în presa culturală din Germania şi România. Este autoarea unor volume de proză foarte specială, care s-au bucurat de un deosebit succes în Germania: Privind în urmă pe fereastra bucătăriei şi Dor de-acasă, dor de ducă - unde călătoria în timp şi spaţiu se îmbină cu o serie de referinţe culinare, din teritoriile pe care autoarea le traversează, între Est şi Vest. Este director co-fondator al Editurii Johannis Reeg (Bamberg), care are ca focus publicarea unor volume legate de Transilvania şi în general de România: istorie culturală şi creaţie actuală. (Dagmar Dusil, traducere de Ioana Ieronim, Tăcere de aur).

Intrarea este gratuită. Având în vedere că locurile în sală sunt limitate vă rugăm să anunțați intenția dumneavoastră de a participa printr-un e-mail la uawg(at)rkiwien.at.

            Programul complet al lecturilor din cadrul Lungii nopți a Literaturii poate fi accesat aici: https://wien.czechcentres.cz/de/programm/noc-literatury

©Jan Stěhule