Recital de muzică clasică la ICR Viena litera
13 DECEMBRIE 2017 18:00

Recital de muzică clasică la ICR Viena

Locație:
  • Pictures
  • Video

În data de 13 decembrie 2017, ora 18.00, Institutul Cultural Român de la Viena găzduieşte un recital vocal-instrumental de muzică clasică, susţinut de studenţi români. Recitalul este organizat în colaborare cu Fundaţia culturală „Dana Ardelea“ din București.

Programul serii:

1.      Krisztina  Bucșe – vioară

·         Serghei Prokofiev  – 5 melodii, op. 35:

-           Andante

-          Lento, ma non troppo

-          Animato, ma non allegro

-          Andantino, un poco scherzando

-          Andante non tropo

2.      Alexandrina  Vizitiu – canto

·         Camille Saint-Saëns  Aria Dalilei - Mon Coeur s’ouvre a ta voix, opera Samson și Dalila

·         Leonard  Gershwin Aria Somewhere, musical-ul West Side Story

·         Andrew Loyd Webber Aria Memory, musical-ul Cats

·         Pietro MascagniAve Maria

3.      Teodora Iliescu – flaut

·         Gabriel Fauré  Fantesieop.79

·         Wilhelm PoppRussisches Zigeunerlied, op.462/2

4.      Alexandra Moroiu – canto

·         Giacomo Puccini - Aria Magdei, opera La Rondine

·         Wolfgang Amadeus Mozart - Aria Reginei Nopții, opera Flautul Fermecat

·         Giuseppe Verdi - Aria lui Oskar, opereta Bal mascat

·         Gaetano Donizetti -  Aria Norinei-Quel guardo il cavaliere, opera Don Pasquale 

5.       Daniela Ioana Tudor – vioară

·         Johannes Brahms  – Sonata a 3-a, partea 1                 

·         Pablo Sarasate  – Melodii lăutărești

Repertoriul va fi acompaniat la pian de Marius Groza.

Krisztina Bucșe a început să studieze vioara la Liceul Vocațional de Artă din Târgu-Mureș sub îndrumarea profesorilor Negruț Mariana, Remus Grama și Engel Lehel. S-a perfecționat participând la diverse cursuri de măiestrie susținute de Liviu Câșleanu, Béres Melinda, Valeriu Maior, Alexandru Gavrilovici și Helena Winkelman. În prezent este studentă în anul IV la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa conf.univ.dr. Luminița Burcă.

Din anul I de facultate colaborează cu Filarmonica „George Enescu“, Camerata Regală și Symphactory Orchestra din București și din vara anului 2015 este membră a Orchestrei Naționale Române de Tineret, participând cu aceasta în mai multe turnee naționale și internaționale.

Alexandrina Vizitiu este absolventă a  Universității  Naționale de Muzică din București, secția: Interpretare Muzicală – Canto. În perioada 2014-2017 a fost artist liric în Corul Filarmonicii „George Enescu“ din București. Predă canto și pian la clubul de muzică „Pianul copilăriei“.

Teodora Iliescu (flaut) este studentă în anul I de Master la Universitatea Națională de Muzică din București. În activitatea sa muzicală, a obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale, a participat la cursuri de măiestrie precum Forum International pour flute et piano – Diekirch și Cursul de flaut – Bistrița. A susținut numeroase concerte și recitaluri în cadrul unor instituții precum: Ateneul Român, Sala Palatului, Muzeul Naţional al Bucureştiului –  Palatul Șuțu, Palatul Cotroceni, Sala Radio, Opera Națională București, Universitatea Naţională de Muzică București, Muzeul „George Enescu“, Cercul Militar Național, Colegiul Național de Muzică „George Enescu“ București. Începând cu anul 2017, Teodora Iliescu face parte din ansamblul Flaut Power şi este membră a Orchestrei Naționale de Tineret a României. Făcând parte din această orchestră, a participat la concerte organizate în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“, iar în cadrul proiectului de colaborare Side by side a avut ocazia de a evolua alături de artiştii prestigioşi ai orchestrei Royal Concertgebouw Amsterdam.

Alexandra Moroiu (soprană) a absolvit Şcoala Populară de Muzică „George Ciprian“ din Buzău, Liceul de Muzică „George Enescu“ din Bucureşti – secția cantoclasic, Universitatea Natională de Muzică din Bucureşti – secţia interpretare muzicală,  masterul „Arta Spectacolului Liric“ din cadrul Universităţii Naţionale „Ovidius“ Constanţa – secţia canto clasic.  A participat la masterclass-ul  „Cursurile de măiestrie vocală“ susţinut de soprana Mariana Nicolesco şi la un masterclass susţinut de Emil Crăsnaru. Este membră a corului academic „Divina  Armonia” (club UNESCO) și profesor de canto la Școala Populară de Artă din București. Din anul 2013 face parte din Fundaţia culturală „Dana Ardelea“ și a susținut până în prezent recitaluri de muzică clasică la Ambasada României din Paris, în Toulouse-Castelnau Magnoac, la Palatul Mogoșoaia, Liceul „Miguel de Cervantes“ București.

Daniela Ioana Tudor a început studiul viorii la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu“ din Bucureşti, iar în prezent este studentă în anul I de Master la Univesitatea Naţională de Muzică – Bucureşti, la clasa de vioară a conf. univ. dr. Luminița Burcă. A obţinut numeroase premii şi diplome de excelenţă la concursuri naţionale şi internaţionale, în acelaşi timp dezvoltându-şi abilităţile şi cunoştinţele prin participarea la cursuri de măiestrie sub îndrumarea violoniştilor Remus Azoiţei, Liviu Prunaru, Liviu Câşleanu. Este membră a Orchestrei Române de Tineret şi a Orchestrei Fundației „Principesa Margareta a României“. A susţinut recitaluri şi concerte ca solistă sau ca parte a unor ansambluri camerale şi orchestrale la Ateneul Român, Palatul Mogoşoaia, Sala Radio, Sala Palatului, Ambasada României la Paris, Palatul Cotroceni, Ambasada României la Hamburg, ş.a. În septembrie 2017, a avut ocazia de a fi membră a Wiener Jeunesse Orchester, participând la concertul susţinut de această orchestră la Wiener Musikverein.

Marius Groza (pian) este masterand la Universitatea Națională de Muzică București, Facultatea de Interpretare Muzicală – Specializare Acompaniament. A susținut recitaluri instrumentale la Ateneul Român, Radio România Muzical – Studioul „Alfred Alessandrescu“: emisiunile „Ora micului meloman“  și „Muzicieni de azi...muzicieni de mâine“, Muzeul Național „George Enescu“  București (Palatul Cantacuzino) și Sinaia, Muzeul Memorial „Nottara“  București, Muzeul Memorial „B. P. Hașdeu“  – Câmpina (Castelul „Iulia Hașdeu“), Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea“ Slobozia, Biblioteca Metropolitană „Ion Creangă“  București, Universitatea Națională de Muzică București – Sala „George Enescu“, Kurhaus Göggingen – Augsburg, Germania și Théâtre National Mohammed V – Rabat, Maroc.

Fundaţia culturală „Dana Ardelea“ a fost înființată în anul 1998, având ca obiective principale promovarea şi afirmarea în viaţa publică românească şi internaţională a tinerelor talente prin organizarea şi participarea la spectacole umanitare, festivaluri, expoziții interne și internaționale, concerte de muzică clasică (în Bruxelles, Budapesta, Padova, Paris, Perugia, Praga, Roma, Veneția și Viena). Cultivă şi promovează  tradiţiile populare şi valorile spirituale naţionale. Fundația este membră partener a federațiilor, asociatiilor, centrelor şi cluburilor pentru UNESCO; de asemenea este o fundație de utilitate publică.

 Intrarea la eveniment este liberă.