Pianista Aurelia Vișovan debutează la Musikverein sunetul
9 IUNIE 2021

Pianista Aurelia Vișovan debutează la Musikverein

Locație:

Pianista Aurelia Vișovan susține concertul de debut la Musikverein (Metallener Saal, Musikvereinsplatz 1, 1010 Viena) în data de 9 iunie, la ora 20. Concertul face parte din programul „TastenLauf” care cuprinde anual recitaluri de debut susţinute de pianiști invitaţi de Musikverein în urma premiilor obţinute la diferite concursuri internaționale. Mai multe detalii despre accesul la eveniment găsiţi aici: https://www.musikverein.at/konzert/eventid/47007

Programul concertului:

Claude Debussy – Estampes. 3 Stücke für Klavier

Simos Papanas – Arabesque

Frédéric Chopin – 24 Préludes für Klavier, op. 28

Aurelia Vișovan este o pianistă, clavecinistă și fortepianistă recunoscută pe plan internațional, câștigătoare a concursului de fortepiano „Musica Antiqua Brugge” în 2019. Este invitată să cânte în mod regulat pe scene precum Sala Mare a Filarmonicii din Berlin, Elbphilharmonie Hamburg, BOZAR, Auditorio de Zaragoza, Brucknerhaus Linz, Die Glocke Bremen, Casa da Música Porto, Musikverein Viena sau Ateneul Român și în festivaluri precum Schleswig-Holstein, Mecklenburg-Vorpommern, SoNoRo, Toamna Muzicală Clujeană sau Festivalul Mozart. A cântat ca solistă cu Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Dresden, Das Sinfonieorchester Berlin, Seto Philharmonic Orchestra (Japonia), precum și în țară cu Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Română de Tineret și diverse filarmonici, alături de dirijorii Mihail Agafița, Horia Andreescu, Gabriel Bebeșelea, Cristian Brâncuși, Cristian Mandeal sau Naoto Otomo. În 2017 Aurelia Vișovan a realizat la Cluj, alături de dirijorul Gabriel Bebeșelea, premiera mondială a „Concertului pentru pian și orchestră în re minor” de George Enescu. A înregistrat pentru casele de discuri Ricercar, Passacaille, Berlin Classics, KNS Classical printre altele, atât în calitate de solistă, cât și ca muzician de cameră, pe pian modern și pe instrumente istorice cu claviatură. Aurelia Vişovan este câștigătoarea a peste 25 de premii, printre care se numără premiul I la „Concursul Internațional de Pian Santa Cecilia” din Porto, premiul special pentru cea mai bună interpretare a piesei contemporane la „Concursul Internațional de Pian Premio Jaén”, în Spania, premiul al V-lea la „Concursul International de Pian de la Takamatsu”, Japonia și premiul al II-lea la „Concursul Internațional de Clavecin Paola Bernardi” de la Bologna. În prezent Aurelia Vișovan este profesor universitar la catedra de pian a Universității de Muzică din Nürnberg. De asemenea, urmează în prezent studii de doctorat pe tema instrumentelor istorice cu claviatură, la Academia de Muzică din Cluj.

Foto credit: Felix Abrudan