Participarea românească la Sarajevo Film Festival 2017 ochiul
11 - 18 AUGUST 2017

Participarea românească la Sarajevo Film Festival 2017

Locație:

Festivalul de Film de la Sarajevo, aflat la cea de-a 23-a ediţie, se desfăşoară în perioada 11-18 august. Pentru al treilea an consecutiv, Institutul Cultural Român de la Viena este partenerul acestui eveniment, sprijinind prezenţele româneşti la festival.

Ediţia 2017 prezintă două producţii cinematografice româneşti în cadrul secţiunilor de competiţie:

Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor (regia Emanuel Pârvu) este difuzat în premieră mondială în cadrul competiției de lungmetraje și va fi proiectat în data de 15 august, ora 09:00 şi ora 20:00, la Teatrul Naţional şi în data de 16 august, ora 14:15, la Multiplex Cinema City. La festival vor fi prezenţi regizorul Emanuel Pârvu, producătorul Miruna Berescu, Domnica Predoiu, producător executiv şi actorii Şerban Pavlu, Ana Radu, Adrian Titieni, Radu Gabriel, Vlad Corbeanu. 

Planeta Petrila (regia Andrei Dăscălescu) este difuzat în premieră regională în cadrul competiției de documentare și va fi proiectat în data de 15 august, ora 15:00, la Multiplex Cinema City. Regizorul documentarului va fi prezent la festival, alături de producătorul Anamaria Antoci.  

 

Un număr semnificativ de cineaşti români au fost invitaţi să ia parte la programele dedicate industriei cinematografice: CineLink, Docu Rough Cut Boutique şi Talents Sarajevo.

CineLink Industry Days facilitează întâlnirea profesioniștilor din industrie cu realizatorii unor filme aflate în diferite stadii de dezvoltare, prezentând cele mai promiţătoare proiecte regionale. Din România participă producătorii Anamaria Antoci şi Daniel Mitulescu.  

La CineLink Co-Production Market (proiecte în dezvoltare) sunt incluse producţiile „Night“ (regia şi scenariu Gabriel Achim, coproducător Anca Puiu) şi „Afrika“ (regizor Maya Vitkova, coproducător Anca Puiu), alături de alte 13 proiecte din Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Slovenia, India, Macedonia, Serbia, Turcia şi Ungaria.

CineLink Work in Progress (filme aflate în postproducție)  include producţiile „Mo’“ (regizor Radu Dragomir, producător Liviu Marghidan) şi „Never Let It Go“(regizor şi producător Paul Negoescu, producător delegat Radu Stancu; coproducţie România-Bulgaria). Vor fi prezenţi la festival Radu Dragomir, Dana Rogoz, Paul Negoescu, Radu Stancu și Alex Trăilă, care este coordonatorul programului.

Docu Rough Cut Boutique prezintă „Hands of God“(regizor Laszlo Barna, coproducător Oana Giurgiu; Libra Film Productions) şi „The Other Side of the Medal“(regizor Denisa Morariu, producător Adrian Robe; Edmont Media România). Din echipa filmului „The Other Side of the Medal“vor fi prezenţi la festival regizorul Denisa Morariu, producătorul Adrian Robe, producătorul delegat Bianca Oana, directorul de imagine Cristian Tamaş şi Dragoş Hanciu, realizator de film documentar. Acest atelier de dezvoltare a proiectelor de film documentar reuneşte, în sesiuni de grup, întâlniri individuale şi sesiuni intense de story editing, specialişti din domeniu şi echipele filmelor selectate. Proiectele din cadrul Docu Rough Cut Boutique intră în competiţie pentru cinci premii în bani şi sprijin non-financiar pentru postproducţie. Premiul Digital Cube Award va fi desemnat de Cristian Nicolescu.

Talents Sarajevo se desfășoară pe toată durata festivalului, fiind o platformă regională de întâlnire și pregătire a 70 de artiști aspiranți din lumea filmului. Iniţiat în 2007 în colaborare cu Festivalul Internaţional de Film de la Berlin şi Berlinale Talents, programul reuneşte participanţi din Europa de Sud-Est şi Caucazul de Sud. Din România au fost selectaţi următorii participanţi: Tudor Mircea (mentor, director de imagine), Ana Maria Comănescu (regizor), Diana Păroiu (producător), Alice-Genţiana Gheorghiu (editor), Boróka Biró (director de imagine), Theodora-Paula Gitana Sandu, Daniela-Eleonora Cupcencu (actriţe) şi Flavia Dima (presă). Pentru Pack&Pitch Projects a fost selectat proiectul „I Hate Berlin“în regia lui Valentin Hotea (producător delegat Diana Păroiu).

Totodată, la festival vor fi prezenți Dan Angelescu, reprezentant al Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), criticul de film Mihai Fulger, precum şi actriţa Cristina Flutur care interpretează un rol în filmul „Grain“(regia Semih Kaplanoğlu) inclus în cadrul competiției de lungmetraje.


La ediţia din 2016, filmul „Albüm“ (coprodus de Oana Iancu şi Călin Peter Netzer; director de imagine Marius Panduru) a primit trofeul Heart of Sarajevo pentru cel mai bun lungmetraj, dar şi premiile CICAE şi Cineuropa oferite de partenerii festivalului. Tot la secțiunea de lungmetraj, producţia „Câini (scenariul și regia Bogdan Mirică, producător Marcela Ursu) a obţinut menţiunea specială a juriului şi trofeul Heart of Sarajevo pentru cel mai bun actor (Gheorghe Visu). Competiția de documentare a fost câștigată de producția „Doar o răsuflare“ (regia Monica Lăzurean-Gorgan, producători Monica Lăzurean-Gorgan, și Hanka Kastelikova). Scurtmetrajul „4:15 PM Sfârșitul Lumii“ (regia Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Șarga, producători Adina Sădeanu şi Alex Tudor Crăciun) a primit menţiunea specială a juriului. Proiectul cinematografic „Otto Barbarul“ (regia Ruxandra Ghițescu, producător Iuliana Tarnoveţchi) a câștigat Premiul Macedonian Film Agency din cadrul „CineLink Co-production Market“. „Touch Me Not / „Nu mă atinge-mă“ (regia Adina Pintilie, producători Monica Lăzurean-Gorgan şi Adina Pintilie) a câştigat premiul The Post Republic. Carla Fotea a primit premiul Best Pack & Pitch Award pentru post-producția coloanei sonore a proiectului prezentat.

Sarajevo Film Festival pune accent pe regiunea Europei Centrale şi de Est incluzând producţii din Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Grecia, Kosovo, Macedonia, Malta, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia şi Ungaria. Astfel este facilitat accesul publicului internaţional la filme, talente şi proiecte viitoare reprezentative pentru acest spaţiu.

Detalii despre festival şi programul proiecţiilor de filme pot fi găsite pe pagina de web a Sarajevo Film Festival: www.sff.ba