Concert JazzyBIT la clubul Porgy & Bess din Viena sunetul
28 IULIE 2019 20:30

Concert JazzyBIT la clubul Porgy & Bess din Viena

Locație:

În data de 28 iulie, de la ora 20:30, are loc la prestigiosul club de jazz Porgy&Bess (Riemergasse 11, 1010) un concert susţinut de trio-ul JazzyBIT. Evenimentul se desfăşoară cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena.

Trupa JazzyBIT este formată din Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe) și oferă o combinație energică de jazz și rock, presărată cu blues, latin și funk. După ce câștigă premiul pentru debut al Fundației „Muzza“ din București (2013), JazzyBIT ajunge în finala competiției European Jazz Award din cadrul festivalului Tuscia in Jazz în 2014, câștigă trofeul Timișoara Jazz Award pentru grupul anului în 2016, iar în 2017 toți membrii grupului primesc trofeul Banat Jazz Award pentru muzicienii anului, ultimele două fiind acordate de către Fundația Culturală Jazz Banat. În 2014 trupa lansează albumul de debut „Touch the Sky“, urmat de albumul „Horizon“ în 2016 şi desfășoară o bogată activitate concertistică, numărând aproape 200 de concerte în primii 6 ani de activitate.

Până în prezent, JazzyBIT a concertat în 9 țări, pe 2 continente, participând la câteva dintre cele mai mari festivaluri de jazz din lume (Jarasum International Jazz Festival în Coreea de Sud, Vilnius Mama Jazz Festival în Lituania sau Belgrade Jazz Festival în Serbia), dar și în câteva dintre cele mai renumite cluburi de jazz din Europa (Reduta Jazz Club în Praga, Sunset Sunside în Paris, sau Budapest Jazz Club). Pe lângă circuitul jazz, trupa a cântat și în cadrul unor festivaluri cu muzică de mai multe genuri, precum festivalul Sziget din Ungaria, Exit din Serbia sau Untold din România, dar și în cadrul unor cluburi cunoscute din circuitul european, precum A38 din Budapesta sau Control din București. Alături de grupul de folclor contemporan Subcarpați, JazzyBIT lansează în 2017 proiectul Subcarpați x JazzyBIT / SUBJazz, o contopire a muzicii celor două grupuri. În 2017 JazzyBIT a concertat în cadrul Young Jazz Vienna Festival de la Teatrul Pygmalion şi în cadrul Festivalului de Jazz de la Belgrad, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena.

Detalii despre concertul de la Porgy&Bess găsiţi aici: https://www.porgy.at/events/9283/

Mai multe informaţii despre activitatea JazzyBIT: http://jazzybit.ro/