Expoziția "Lumile femeii" ochiul
7 - 30 SEPTEMBRIE 2023

Expoziția "Lumile femeii"

Locație:

Institutul Cultural Român de la Viena și Ambasada Moldovei de la Viena organizează în perioada 7-30 septembrie expoziția "Lumile femeii". Vernisajul va avea loc pe data de 7 septembrie, în prezența artistelor Galina Vieru și Natalia Yampolskaia,  la orele 19:00, la Galeria ICR Viena. 

Proiectul expozițional „Lumile femeii” vine în fața publicului cu o serie de tablouri semnate de artistele Galina Vieru și Natalia Yampolskaia, ambele din Republica Moldova. Prin acest duet cromatic, autorii își propun să dezvăluie natura interioară a femeii. Gândurile, sentimentele, dorințele, aspirațiile, tânguirile pictate pe pânză vorbesc lumii despre natura femeii, despre aluatul din care este frământată ființa dătătoare de viață și care ascunde încă mult mister.

Expoziția este despre profunzimea sufletului feminin. Oamenii care o înconjoară, copacii care înfloresc, casa în care își crește copiii, cerul sub care pășește, țara natală, aceste elemente sunt părți ale pulsului feminin, iar între bătăi ale inimii femeia, din orice cultură a lumii, poartă dragoste și spiritualitate.

Frumusețea fizică feminină – nudul, a fost scris de poeți, cântat de muzicieni, pictat de mulți artiști din diferite epoci ale istoriei. Galina și Natalia își propun însă să prezinte tot ce poate fi conținut în viața interioară a unei femei. Cer senin, furtuni, bucurii, iubiri, vise și multe alte componente ale sentimentului uman care leagă o femeie de pământ, de cer, de bărbat, de copil, de rădăcini și de continuitatea existenței umane.

Ea poate ierta, poate iubi, poate greși, poate căuta și găsi toate răspunsurile la întrebările ei prin ceea ce trăiește. Femeia, deși considerată o ființă blândă, poate purta poveri insondabile pe umerii ei și în suflet. Femeia poate zâmbi chiar și cu furtuni în piept, bătălii și lacrimi. Femeia poate lumina cel mai profund întuneric uman. Femeia poate trece toate liniile roșii pentru copilul, sau dragostea ei. O femeie poate aduce primăvara chiar și în cea mai urâtă iarnă, căci în lumea ei dragostea persistă întotdeauna.

Dincolo de frumusețea ei exterioară se ascunde o imensitate de sentimente care modelează fiecare anotimp al vieții femeii. Ea este solul fertil în care sămânța crește spre Soare, dă naștere armoniei în familie, de ea depinde orizontul sentimental al fiecărui om. Deși de secole femeia a fost ținută în umbră ca entitate care poate contribui la consolidarea unei societăți, astăzi suntem convinși de faptul că lumea ei interioară poate oferi talent, perseverență, idei revoluționare, armonie, progres și pace. În orice domeniu de activitate ea aduce valoare, lumină, făcând apel la iubire față de lumea în care trăim, la empatie, la solidaritate și la frumos. În artă, prin metafore cromatice, poetice sau muzicale, femeile subliniază aspectele esențiale ale existenței umane.

Galina Vieru este artist plastic și poet ce locuiește și activează la Chișinău. S-a născut la 23.05.83, în satul Puțintei, raionul Orhei. A absolvit Facultatea de ,,Arte plastice și design” și studiile de masterat în același domeniu, la Chișinău, în 2006. A activat în calitate de lector universitar și profesor de arte în mai multe instituții de învățământ superior din țara de baștină. Este unul dintre cei mai cunoscuți artiști plastici din Republica Moldova, având un stil aparte în pictură, cât și în poezie, determinat de albastrul culoare și albastrul simbol ce predomină în creația ei. Principalele linii tematice  reflectate de artistă în pictură, în ultimii ani sunt Arhitectura Vernaculară din Moldova și România, IA - univers uman și tezaur și Vise din cealaltă Basarabie (subiect dedicat Diasporei). Galina Vieru este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. Până la moment a vernisat peste douăzeci  expoziții personale de pictură, cele mai reprezentative fiind ,,Cerul casei mele” Sala Palatului București 2014, ,,Albastrul meu etern” Biblioteca Națională din Chișinău (2021), ,,Podoaba veșniciei” Muzeul Național de Etnografie și Istorie a Naturii din Chișinău și expoziția ,,Chișinăul prin timp” vernisată la Muzeul Național de Istorie al Moldovei.. A expus lucrări în multiple proiecte internaționale de grup în străinătate, unele dintre ele fiind - ,,Culorile Bucovinei” ICR Paris, 2018, expoziția a trei artiști din Republica Moldova la Consiliul Europei de la Strasbourg ,,Orașele europene”(octombrie 2022), ,,Lumile femeii”,Sediul  ONU, Viena 2023, Salonul Internațional de Artă ,,Vittel”, Franța, 2023, etc. A participat la peste douăzeci de Simpozioane Internaționale de Artă în țări precum România, Franța, Turcia, Ucraina, Serbia și Republica Moldova, cel mai recent fiind Simpozionul Internațional de Artă ,,Eskișehir” din Turcia (septembrie 2022). Are lucrări în colecții private în state precum SUA, Canada, Germania, Franța, Italia, Austria, Portugalia, Elveția, România, Ucraina, Moldova, Polonia, China, etc.,  cât și în colecții publice.

Creația Galinei Vieru deschide lumii noi căi spre tezaurul architectural, spre universul uman, spre rădăcini și valoare a tot ce cuprinde spațiul românesc. Pictura și poezia sa plămădesc în sine istorii cromatice și lirice, având la bază condiția umană, exemple vii din cursul istoric al Basarabiei și ale celor două maluri de Prut. Lucrările artistei sunt despre complexitatea valorilor socioculturale, despre testamentul trăirilor moștenit din neam în neam, despre tezaurul albastru ce poartă în sine o parte din istoria noastră și o parte din Dumnezeu.

Artista deține premii în domeniul Artelor Plastice și Literare.

Galina Vieru practică mai mult pictura de șevalet, dar este și autor de grafică de carte.

Este căsătorită, fiind mamă a doi copii.

Natalia Yampolskaia, s-a născut în 1982, Tighina, este conferențiar, profesor asociat în Arte plastice la Colegiul Superior de Artă, membră a Uniunii Artiștilor din Moldova. A absolvit Colegiul de Artă din Tighina cu diplomă în Pictură și la fel a absolvit  Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău cu diplomă în Arte Decorative (Master).

În prezent, Natalia Yampolskaya este una dintre artiștii Moldovei, avand o activitate expozițională internațională activă, cu participari la numeroase expoziții colective. Lucrările ei au fost expuse în Germania, Austria, Franța, Ungaria, Rusia, Ucraina, Moldova, România, Bulgaria, Turcia, Albania. Printre expoziții putem menționa  „Expoziția Internațională de Artă Contemporană „Imnul Independenței” Konya Turcia 2022; Expoziția internațională „Aller - Returs” Franța, Le Havre 2022; expoziție „Orase europene” Consiliul Europei, Strasbourg, Franța 2022; expoziția Lumile Femeii, Guvernul Republicii Moldova 2023; în cadrul unei delegații din Republica Moldova, picturile sale au fost prezentate la a 3-a Bienala Internațională de Artă „Salonul Internațional de Pictură și Sculptură”, Vittel, Franța 2023. Între  2019-2023, in Moldova au avut loc expozițiile personale ale artistului :  „Labirinturi de reflecții”, „Atingeri de viață”, „Gustul pentru viață”

Natalia este participantă, organizatoare și curator a diferitor  proiecte internaționale de artă, precum proiectul cu asistență programului „Sprijin pentru măsuri de consolidare a încrederii” „ Revenire la tradiții” in calitate expert în arte decorative, curator și participant la proiectul internațional de artă a tinerilor artiști ai Moldovei la Budapesta și Berlin, participant la Festival Internațional de Artă din Turcia „Natura – Vin – Artă”, organizează master-classes  în artă decorativă.

Natalia Yampolskaia lucrează în tehnici de pictură în ulei și acril, precum și tehnici de artă decorativă din pâslă și batik. Picturile pitorești și decorative ale Nataliei transmit frumusețea și variabilitatea lumii, fragilitatea și inconstanța ei.  Picturile se află în colecții private in Moldova si peste hotarele ei

Intrarea este gratuită. Având în vedere că locurile în sală sunt limitate vă rugăm să anunțați intenția dumneavoastră de a participa la vernisaj printr-un e-mail la uawg(at)rkiwien.at.