Ziua Europei 2023 litera
6 MAI 2023

Ziua Europei 2023

Locație:
  • Pictures
  • Video

Cu ocazia Zilei Europei Asociația VIENNA goes EUROPE organizează sub egida Parlamentului European și anul acesta un târg european în aer liber, în data de 6 mai, în intervalul orar 11.00-18.00, pe cunoscuta arie pietonală Mariahilferstraße.

Institutul Cultural Român de la Viena se alătură membrilor clusterului EUNIC Austria care participă la eveniment. Astfel, pe cea mai mare și mai animată arteră comercială din Viena va fi montată o scenă dedicată programului cultural precum și mai multe standuri de prezentare. Pe scenă vor fi prezentate concerte, dansuri, dezbateri și recitări de poezie, fiind reuniţi participanţi din diferite ţări europene şi nu numai. ICR Viena participă la târgul european în parteneriat cu Ambasada României la Viena:

- printr-un momentul muzical susținut de Corul de tineri creștini români din Viena, succedat de

- un moment coregrafic susținut de corpul de dansatori ai Ansamblului Folcloric Naţional “Transilvania”

De asemenea va fi amenajat un stand propriu al României, unde va fi promovată oferta turistică a țării noastre, vor fi expuse spre degustare dulciuri și preparate tradiționale din zona Timiș și vor fi expuse materiale promoționale privind Timișoara - Capitală europeană a culturii în 2023 precum și din alte zone ale țării.

Corul de tineri creștini români din Viena a început în anul 2010 sub coordonarea dirijorului Cristian Iova, având inițial circa 45 de cântăreți. Cu timpul, în componența grupului s-au adăugat trei dirijori asistenți: Richard Hrițcu, Darius Sav și Elisei Simon. Încă de la început, corul a organizat ieșiri inter-bisericești vizitând biserici din Austria și din România, aceasta lucrând atât la unitatea membrilor corului cât și la colaborarea bisericilor între ele.

Ansamblului Folcloric Naţional “Transilvania”, cu sediul în Baia Mare, judeţul Maramureş, a luat fiinţă în anul 1959 ca parte integrantă în Ansamblul de Stat profesionist, iar din 1970 ca instituţie cu personalitate juridică şi program de activitate de sine stătător. Justificarea înfiinţării lui rezidă în valorificarea bogatelor tradiţii folclorice milenare ale poporului român, păstrate din generaţie în generaţie într-o formă nealterată până în zilele noastre. Ansamblul îndeplineşte cu prisosinţă această misiune sfântă, prezentând spectacole de înaltă factură autentică şi fascinaţie spirituală, cutreierând patru din cele cinci continente ale globului terestru. Întreaga sa activitate se rezumă la valorificarea folclorului tradiţional naţional al întregului spaţiu etnogeografic al României, devenind ansamblul reprezentativ al acestui spaţiu.