Cursuri de română B1 litera
6 APRILIE 2023

Cursuri de română B1

Locație:
  • Pictures
  • Video

Institutul Cultural Român de la Viena organizează cursuri de limba română pentru adulţi, nivel mediu - B1, conform descrierii propuse de Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi.

Cursurile de nivel B1 se vor desfășura în format hibrid (on-line și cu prezență fizică la sediul Institutului Cultural Român de la Viena), sub îndrumarea prof. Florin Oprescu, în perioada 6 aprilie– 1 iunie, în zilele de joi, între orele 17.00 şi 19.00.

Taxa de participare pentru fiecare modul este de 60 EUR / persoană. Studenţii şi elevii beneficiază de o reducere de 40% (36 EUR). Taxa de participare nu include suportul de curs.

Suportul de curs este disponibil la librăria Kuppitsch (Schottengasse 4, 1010 Viena)

·         Daniela Kohn, PULS. Manual de limba română ca limbă străină, nivel B1, B2,  Editura Polirom, 2009 (curs, carte de exerciţii, 1 CD).

Condiţii de achitare a taxei de participare:

Pentru fiecare nivel înscrierile se vor face până la data de 30 martie, pe baza trimiterii formularului de înscriere (care poate fi descărcat aici ) şi a dovezii achitării taxei de participare la adresa uawg(at)rkiwien.at.

Condiţii de achitare a taxei de participare:

Taxa de participare trebuie achitată integral până în data de 30 martie prin transfer bancar în contul bancar cu codul IBAN RO63RNCB0072049713640004, deschis la Banca Comercială Română SA, Calea Victoriei 155, Sector 1, Bucureşti, COD SWIFT: RNCB RO BU. Datele instituţiei: Institutul Cultural Român, cod fiscal (CIF) 15726657, adresa: Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti, România.

Comisionul bancar perceput pentru efectuarea transferului taxei de participare va fi plătit de către participant. Numele participantului şi al instituţiei, „Institutul Cultural Român“, trebuie să fie menţionate în toate actele de transfer bancar.

Condiţii de retragere de la curs:

·         După informarea în scris pe adresa uawg(at)rkiwien.at  despre retragerea de la curs înainte de data de începere, se returnează suma plătită, minus o taxă administrativă de 10%.

·         După informarea în scris pe adresa uawg(at)rkiwien.at  despre retragerea de la curs în prima săptămână, va fi restituită suma plătită minus 25% din această sumă, reprezentând costuri administrative.

·         Retragerea de la curs se face nu mai târziu de o săptămână după începerea cursului.