Comunitatea ta, drumul tău – program de mentorat pentru tineri discursul
3 - 7 IULIE 2025

Comunitatea ta, drumul tău – program de mentorat pentru tineri

Locație:

Asociația TEAM (Together Everyone Achieves More) din Constanța, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena și Biserica Ortodoxă Română „Pogorârea Sf. Duh și Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena organizează tabăra urbană „Comunitatea ta, drumul tău – program de mentorat pentru tineri”. Tabăra se desfășoară în perioada 3–7 iulie 2025, între orele 09:00–17:00. Tinerii participanți vor fi repartizați în două grupuri și vor desfășura activitățile planificate la sediul Institutului Cultural Român de la Viena și în Sala parohială a Bisericii Ortodoxe Române „Pogorârea Sf. Duh și Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena. 

Programul taberei include ateliere de joc, creativitate, comunicare și autocunoaștere, sesiuni tematice de mentorat, activități de team-building, formarea de grupuri de inițiativă locală și o activitate festivă finală, cu participarea familiilor. Activitățile vor fi susținute de echipa Asociației TEAM. Modelul educațional este centrat pe joc, mentorat și implicare activă. Coordonatorul general al programului este prof. psiholog drd. Daniela Ghițoiu, specialist cu peste 20 de ani de experiență în lucrul cu copii și tineri. Coordonarea locală este asigurată de prof. Carmen Seres, împreună cu 12 formatori TEAM și voluntari din comunitatea românească din Viena.

Participarea este gratuită. Înscrieri la adresa de e-mail carmen.seres.cs(arond)gmail(punct)com. 

Persoanele interesate sunt rugate să trimită următoarele informații: numele complet al copilului, vârsta copilului, numele părintelui/tutorelui legal, număr de telefon de contact.