„Spectatorul condamnat la moarte“ de Matéï Vişniec la Schauspielhaus Graz sunetul
2 IUNIE 2016

„Spectatorul condamnat la moarte“ de Matéï Vişniec la Schauspielhaus Graz

Locație:

Festivalul de dramaturgie „Dramatiker*innenfestival“ prezintă în data de 2 iunie, de la ora 19.00, la teatrul Schauspielhaus din Graz, reprezentaţia „Spectatorul condamnat la moarte“ / „The Spectator Sentenced to Death“ de Matei Vişiniec, în regia lui Răzvan Mureşan. Distribuţia este formată din Patricia Brad, Diana Buluga, Ionuţ Caras, Luiza Ghindă, Cristian Grosu, Silvius Iorga, Elena Ivanca, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Matei Rotaru şi Alexandra Tarce. Spectacolul va fi prezentat în limba română cu supratitrări în limba engleză.

„Spectatorul condamnat la moarte“o producţie a Teatrului Naţional Cluj-Napoca, este o parodie amară la adresa justiţiei de tip stalinist. O instanţă neîndurătoare, care nu ţine seama de nevinovăţia celui acuzat, astfel încât orice nevinovat poate deveni victimă, descoperindu-i-se greşeli, acolo unde ele nu există. Astfel, procesul unui criminal ascunde, de fapt, punerea sub judecată a publicului. Spectatorul este vinovat pentru că rămâne impasibil în faţa propunerii regizorului, actorilor şi, în ultimă instanţă, a autorului.

Acest spectacol îi plasează pe spectatori de jur împrejurul spaţiului de joc. Ca într-o arenă. Sau ca într-o sală de tribunal, dar mai specială, în care auditoriul, pentru a-şi putea urmări reacţiile, este aşezat faţă în faţă, deoarece fiecare dintre cei prezenţi - spectatorii fiind parte din spectacol - poate fi oricând condamnat. 

Matei Vişniec (n. 1956), poet, prozator şi dramaturg român, îşi desfăşoară în prezent activitatea în Franţa. A luat contact cu istoria şi filozofia la Universitatea din Bucureşti şi a fost membru al Cenaclului de Luni, coordonat fiind de profesorul Nicolae Manolescu. Copilăria, petrecută la Rădăuţi, pusă sub semnele comunismului, va constitui sursă de inspiraţie pentru cel care va înfătişa mai târziu diferenţa dintre realitate şi modul în care era înfăţişată. Mutarea la Bucureşti îi marchează debutul literar, dar multe dintre scrierile sale aveau să fie cenzurate. Cu doi ani înaintea evenimentelor din decembrie '89, Matei Vişniec părăşeşte ţara, cerând azil politic în Franţa, unde se va şi stabili în cele din urmă. 

Aflat la prima ediţie, „Dramatiker*innenfestival“ este organizat de Schauspielhaus Graz şi Drama Forum von uniT şi se desfăşoară în perioada 2-5 iunie la Graz.

Informaţii despre accesul la spectacolul „Spectatorul condamnat la moarte“ de Matéï Vişniec găsiţi accesând următorul link: http://www.schauspielhaus-graz.com/play-detail/the-spectator-sentenced-to-death-spectatorul-condamnat-la-moarte