- Pictures
- Video
Institutul Cultural Român de la Viena și Ambasada României în Republica Austria organizează luni, 2 iunie 2025, ora 18:30, la sediul ambasadei, evenimentul comemorativ „Joseph Schmidt - Ein Stern fällt...”, dedicat celebrării memoriei tenorului româno-austriac Joseph Schmidt (1904-1942).
Joseph Schmidt s-a născut în 1904 în satul Davideni, în apropiere de Cernăuți, în Bucovina, regiune multietnică a Imperiului Austro-Ungar aflată pe teritoriul actual al României și Ucrainei. Crescut într-o familie evreiască ortodoxă, în condiții materiale modeste, Joseph Schmidt a fost remarcat încă din adolescență pentru calitățile sale vocale excepționale, debutând prin interpretări în cadrul serviciilor religioase iudaice. În anii ’20, a studiat la Academia de Muzică din Berlin, devenind rapid una dintre cele mai importante voci promovate de noul post de radio național german. Între 1928 și 1933, a participat la peste 30 de opere radiofonice, fiind considerat una dintre cele mai versatile și expresive voci ale timpului său. După venirea la putere a regimului național-socialist în Germania, Joseph Schmidt a fost exclus din viața publică și artistică a țării. A încercat să-și continue activitatea în Austria, iar apoi în Belgia, unde, în ianuarie 1939, a debutat (pentru prima și singura dată) pe o scenă de operă într-un rol principal, interpretându-l pe Rodolfo din La Bohème la Teatrul La Monnaie din Bruxelles. Această apariție a fost urmată de un scurt turneu național, într-un context geopolitic deja tensionat. Odată cu ocuparea Belgiei de către Germania nazistă, Joseph Schmidt a fost forțat din nou să fugă, stabilindu-se temporar în Franța și ulterior în Elveția, unde a încercat să obțină statutul legal de refugiat și permis de muncă. În ciuda recunoașterii de care se bucura și a sprijinului din partea unor colegi muzicieni, autoritățile elvețiene l-au acomodat într-un lagăr pentru refugiați. A murit acolo, în noiembrie 1942, în urma unei insuficiențe cardiace, la doar 38 de ani – cu o zi înainte de a-i fi aprobat oficial dreptul de ședere.
Programul include o prelegere susținută de Dr. Michael Macek, reputat cercetător și pasionat colecționar al materialelor legate de Joseph Schmidt, prelegere structurată în patru secțiuni tematice: Copilărie și adolescență Începutul carierei Apogeul carierei și începutul persecuției Fuga și moartea Fiecare din secțiunile prelegerii vor fi însoțite de momente muzicale interpretate de tenorul român Valentin Trandafir, acompaniat la pian de Jean Beers, cu piese reprezentative din repertoriul lui Joseph Schmidt:
Dr. Michael Macek este o personalitate în peisajul cultural european, cu o carieră în managementul artistic și în domeniul muzicii clasice. De formație bariton, Dr. Macek și-a început parcursul artistic ca interpret de operă, dezvoltând ulterior o carieră ca manager cultural și director artistic. A fost director de concerte al prestigiosului Festival de la Salzburg. Ulterior, a ocupat funcția de director artistic al Brucknerhaus Linz, colaborând cu artiști și orchestre de renume internațional. Dr. Macek este un membru activ în juriile unor competiții internaționale de canto, participând în calitate de membru sau președinte al juriului la numeroase concursuri. Printre acestea se numără și Concursul Internațional de Canto „Joseph Schmidt” din Suceava, eveniment dedicat celebrării moștenirii artistice a tenorului român Joseph Schmidt. Dr. Michael Macek a fost numit membru de onoare al Asociației „Joseph Schmidt”, o distincție care reflectă contribuția sa semnificativă la consolidarea dialogului cultural internațional.
Valentin Trandafir este un tenor român cu o activitate artistică vastă în domeniul operei și operetei, atât în România, cât și în străinătate. Studiile sale muzicale au început la Universitatea Națională de Muzică din București, unde a obținut diploma de licență în canto solo între anii 2011–2015. Ulterior, și-a perfecționat pregătirea artistică în Austria, urmând programul de masterat la Musik und Kunst Privatuniversität din Viena, în perioada 2015-2017. De-a lungul carierei sale a colaborat cu dirijori și maeștri consacrați, precum Ciprian Teodorașcu și Sylvia Greenberg, participând la cursuri de măiestrie cu Elisabeth Hagerndon (2017) și lucrând cu pianiști corepetitori precum David Aronson. În 2014, a fost distins cu Premiul Publicului la concursul „Ion Dacian” din București, confirmând aprecierea publicului pentru talentul și carisma sa artistică.
Jean Beers, pianistă și compozitoare germano-britanică, a concertat la nivel internațional în săli de concerte renumite, printre care Filarmonica din Kiev, Konzerthaus din Berlin, Southbank Centre și Wigmore Hall din Londra, Palau de la Musica din Barcelona și Ehrbarsaal din Viena. A fost distinsă cu numeroase premii internaționale pentru interpretarea sa la pian. De asemenea, orașul Salzburg i-a acordat prestigiosul premiu Mozarteum. Este profesoară și directoare al Institutului de instrumente cu claviatură, compoziție și dirijat la Universitatea de Muzică și Arte din Viena (MUK).
Accesul la eveniment se realizează pe bază de invitație.

1. R. Strauss – Breit über mein Haupt
2. P. Tosti – Ideale
3. F. Liszt – Die Lorelei
4. L. Denza – Funiculi, Funicula
5. Tiritomba
6. P. Tosti – Marechiare
7. R. Quilter – Fill a glass with golden wine
8. G. Donizetti, L'elisir d'amore – Una furtiva lagrima