Trei producţii româneşti în programul festivalului de film VIENNALE 2016 ochiul
20 - 2 OCT - NOI 2016

Trei producţii româneşti în programul festivalului de film VIENNALE 2016

Locație:
  • Pictures
  • Video

Institutul Cultural Român de la Viena este partenerul celei de-a 54-a ediţii a festivalului international de film VIENNALE, care se desfăşoară la Viena în perioada 20 octombrie – 2 noiembrie. Festivalul prezintă 300 de producţii cinematografice, programe speciale, interviuri, discuţii cu publicul şi o retrospectivă istorică asupra cinematografiei, realizată în colaborare cu Muzeul de Film din Austria.

 

VIENNALE 2016 prezintă trei producţii româneşti: „Inimi cicatrizate“, „Sieranevada“ şi „Bacalaureat“, după următorul program:

 

„Inimi cicatrizate“(Regia: Radu Jude, 2016)

  • Sâmbătă, 29 octombrie, ora 13:30, în Metro Kino (Johannesgasse 4)

 

„Sieranevada“(Regia: Cristi Puiu, 2016)

  • Sâmbătă, 29 octombrie, ora 14:00, în Gartenbaukino (Parkring 12)

  • Luni, 31 octombrie, ora 10:30, în Metro Kino (Johannesgasse 4)

Proiecţiile filmului „Sierranevada“ vor avea loc în prezenţa lui Cristi Puiu (regizor), Anca Puiu (producător), Ileana Puiu (actor), Bogdan Zărnoianu (editor post-producţie) şi Smaranda Puiu (responsabil drepturi autor).

 

„Bacalaureat“(Regia: Cristian Mungiu, 2016)

Proiecţiile filmului „Bacalaureat“ vor avea loc în prezenţa actriţei Maria Drăguş

 

Acțiunea filmului „Sieranevada” are loc la trei zile de la atentatul din redacția hebdomadarului parizian „Charlie Hebdo“ și la patruzeci de zile de la moartea tatălui lui Lary, un medic trecut de 40 de ani, care urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor. (http://www.mandragora.ro/)

Filmul a fost prezentat în competiția oficială a celei de-a 69-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (11-22 mai 2016) şi îi are în distribuție pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga şi Ilona Brezoianu.

 

Personajul principal al filmului „Bacalaureat“, Romeo Aldea (49 ani), e doctor într-un mic oraș de provincie și și-a educat singurul copil, pe Eliza, cu ideea că odată ce va termina liceul, va pleca să studieze și poate să se și stabilească în străinătate. Planul lui e pe cale să se împlinească, Eliza tocmai a primit o bursă să studieze psihologia în Anglia. Mai trebuie doar să-și ia bacalaureatul, o formalitate pentru o elevă așa de bună cum este ea. În preziua primei teze scrise, un incident iscat pe nepusă masă pune dintr-o dată în pericol planurile de viitor ale lui Romeo. (https://bacalaureat2016.com/)

Filmul a avut premiera simultan la cea de-a 69-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes şi în 20 de cinematografe din România. Din distribuţia filmului fac parte Adrian Titieni, Maria Drăguș, Lia Bugnar, Mălina Manovici, Vlad Ivanov şi Gelu Colceag.

 

Acțiunea filmului „Inimi cicatrizate” este inspirată din nuvela cu titlu omonim a autorului român Max Blecher. În anul 1937, Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării. Personajul principal se îndrăgosteşte de o pacientă a sanatoriului şi descrie în detaliu încercările lui şi ale altor pacienţi de a-şi trăi în continuare viaţa în ciuda stării precare de sănătate. (www.hifilm.ro)

Filmul are avanpremiera pe 17 octombrie, în cadrul festivalului de film Les Films de Cannes a Bucarest 2016. Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin şi Adina Cristescu.

 

VIENNALE 2016 prezintă 300 de producţii cinematografice în secţiunile dedicate lungmetrajelor, scurtmetrajelor, documentarelor şi filmelor experimentale la care participă reprezentanţi ai industriei cinematografice, actori şi regizori. Festivalul cuprinde categoria specială TRIBUTE, dedicată actorului Christopher Walken şi producătorului Peter Hutton.

VIENNALE 2016 prezintă şi o retrospectivă istorică asupra cinematografiei, realizată în colaborare cu Muzeul de Film din Austria. Retrospectiva „Ein zweites Leben“ prezintă diversitatea temelor şi laitmotivelor în producţii cinematografice şi cuprinde proiecţii ce au loc la Muzeul de Film din Austria (Augustinerstrasse 1).

Detalii despre festival şi programul complet al proiecţiilor de filme pot fi găsite pe pagina de internet a VIENNALE 2016: http://www.viennale.at/en.